Consiliul Judetean Neamt
COMUNICAT DE PRESA
Ref: Detalii despre Ziua Porţilor Deschise la Consiliul Judeţean Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ organizează, în premieră, Ziua Porţilor Deschise. Acţiunea are loc sâmbătă, 15 mai, între orele 10 – 14.
Cetăţenii care vor fi interesaţi vor putea vizita sălile din instituţie (inclusiv sala în care se desfăşoară şedinţele la care participă consilierii judeţeni) şi diverse birouri, inclusiv biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ.
Vizitatorilor le vor fi prezentate detalii despre activitatea Consiliului Judeţean Neamţ, despre proiectele derulate şi li se va răspunde la întrebările pe care le vor adresa. De asemenea, le vor fi prezentate şi câteva materiale video legate de aceleaşi teme.
Cetăţenii care vor participa sâmbătă la Ziua Porţilor Deschise la Consiliul Judeţean Neamţ se vor întâlni, de asemenea, cu reprezentanţi ai conducerii instituţiei, inclusiv cu preşedintele Vasile Pruteanu şi cu consilieri judeţeni.
“Aşteptăm pe toţi cei interesaţi de activitatea instituţiei să participe la această acţiune. Consiliul Judeţean Neamţ este o instituţie transparentă şi, consider eu, aparţine nemţenilor, contribuabililor”, a precizat pre;edintele Vasile Pruteanu.
Cabinet Preşedinte
-------------------------
Daca ai ceva de comentat sau ai de gand sa pui intrebari - fii prezent!
Nu sunt articole asemanatoare.

4 comentarii
pensionarii stiu despre asta?
)
Nu stiu sigur daca am inteles ironia / remarca, dar banuiesc ca stiu, s-a scris deja in presa locala despre asta.
@ dragos
aceasta actiune, a portilor deschise la cj, a fost decisa si anuntata cu vreo luna de zile in urma… tu ai fi decis anularea ei?
eu am fost pentru mentinerea actiunii; chiar daca nu toata lumea cunoaste exact atributiile cj, un gest de “anulare” ar fi semanat cu politica strutului; parerea mea!
Eu mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa vad sediul din care pana in 89 conducea judetul Maria Gheorghe. A meritat. Felicitari organizatorilor pt actiune si pentru prezentarile video. Au fost si f amabili.