„Veniţi la teatru să tăcem împreună…” – un interviu cu actriţa Anne Marie Chertic

Anne Marie Chertic s-a născut în Piatra Neamţ, pe data de 7 septembrie 1968. În 1995 a absolvit cursurile Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este pasionată de muzică, lectură, înot și pescuit sportiv.

Anne Marie Chertic

Actualmente, o puteţi vedea  jucând pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi și în diverse turnee și festivaluri de teatru din țară. Cinefilii au avut ocazia să o vadă și în rolul Verei din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?”.

Reporter: De ce aţi ales să faceţi teatru?

Anne Marie Chertic: Dintotdeauna mi-am dorit să fac asta. Cred că m-am născut cu un spirit ascuţit al teatralităţii.

R.: Care a fost rolul cel mai apropiat de inima dumneavoastră sau care vi s-a potrivit cel mai bine?

A. M. C.: Cred că rolul care mi-a plăcut în mod deosebit a fost Gasparina din ,,Peţitoarele” de  A. Zagareli. E un personaj fabulos dintr-o comedie spumoasă, pe care l-am lucrat cu plăcere şi l-am jucat cu o bucurie  enormă.

R.: Cum a fost pentru dumneavoastră experienţa din „A fost sau n-a fost?”?

A. M. C.: A fost prima mea experienţă cinematografică. Fiul meu Petre era foarte mic la vremea ceea şi a trebuit să vin la filmări cu el. Fiind nedespărţiţi, regizorul Corneliu Porumboiu a adăugat din mers o nuanţă în scenariu – personajul meu apărea în secvenţă cu… fiul. Cu Petre, adică.

R.: Aţi mai fi tentată să participaţi la alte proiecte cinematografice?

A. M. C.: Am filmat anul trecut la pelicula lui Silviu Purcărete, ,,Undeva la Palilula”. Este vorba despre un proiect cinematografic de proporţii, în care am jucat un rol foarte special. N-o să-l divulg aici, lăsând spectatorilor plăcerea de a-l vedea anul viitor pe ecrane.

Piatra Neamţul m-a determinat să nu plec capul niciodată

R.: Vă mai leagă ceva de Piatra Neamţ? Ce înseamnă sau ce a însemnat acest oraş pentru dumneavoastră?

A. M. C.: Mă leagă mai multe. Acolo odihnesc somnul de veci părinţii mei şi fratele meu. Am o groază de rude şi colegi. Piatra Neamţ, frumosul meu orăşel de la poalele munţilor, mi-a dezvoltat un simţ estetic şi o anumită cadenţă demnă de a păşi prin viaţă. Faptul că de mică ţineam fruntea sus ca să admir Pietricica sau Toaca m-a determinat să nu plec capul niciodată, oriunde m-aş fi aflat apoi.

R.: Credeţi într-un Piatra Neamţ cultural?

A. M. C.: Cred. Piatra Neamţ mai persistă în memoria iubitorilor de teatru cu faimosul Teatru al Tineretului, care a fost, la un moment dat, unul dintre cele mai bune teatre din Europa. De acolo, din Piatra Neamţ, au plecat artişti care au făcut cinste culturii româneşti. Mai cred într-un potenţial al acestui oraş doldora de oameni cu o plămadă artistică autentică.

R.: Aţi jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ?

A. M. C.: Da, la festivale şi în turnee.

Şi eu pledez pentru tineri

R.: Ce părere aveţi de ideea organizatorilor Festivalului de Teatru Piatra Neamţ de a introduce o secţiune specială pentru tineri, “Pledez pentru tine(ri)”?

A. M. C.: Îmi place ideea. Faptul că se organizează un festival cu o secţiune specială pentru tineri este extrem de lăudabilă, mai ales acum când tinerilor li se oferă atât de puţine şanse de afirmare. Şi eu pledez pentru tineri, ei sunt viitorul nostru, sunt, dacă vreţi, salvarea noastră, pentru că arta teatrală a devenit extrem de vulnerabilă. Au apărut fisuri ameninţătoare în sistemul de valori a ceea ce s-a chemat teatru românesc.

R.: Cât de atrăgător mai este teatrul pentru tinerii actori? Majoritatea îşi doresc să joace în filme de Cannes, mai ales că, în ultimii ani, multe filme româneşti au fost premiate la acest festival.

A. M. C.: Foarte bine fac că-şi doresc acest lucru. E prost acel soldat care nu are în raniţă sceptru de mareşal. Un tânăr actor trebuie să-şi pună ştacheta foarte sus, dar trebuie să ţină minte că numai teatrul poate să-i ofere clipe cu adevărat înălţătoare în procesul lucrului asupra unui rol. În cinematografie momentul creaţiei este îmbinat cu multitudinea de aspecte tehnice: lumina, pelicula, camera. Acestea diminuează enorm facultatea actorului de a se concentra pe rol, de a plonja în adâncimile nebănuite ale personajului interpretat.

Publicul tânăr poate fi surprins prin autenticitate

R.: Cât de des mai vedeţi tineri în sălile de spectacol?

A. M. C.: Foarte des. Tinerii, slava Domnului, nu au uitat drumul spre teatru. Asta mă bucură şi mă linişteşte.

R.: Prin ce ar putea actorii, regizorii şi teatrul în general să mai surprindă publicul tânăr?

A. M. C.: Prin autenticitate. Pe tineri e greu să-i păcăleşti. Mai trebuie să le oferi teme care îi interesează.

R.: Aveţi un mesaj pentru tinerii consumatori de cultură din Piatra Neamţ şi nu numai?

A. M. C.: Veniţi la teatru. Nu ca într-un templu sau într-un loc sacru. Veniţi să comunicăm, să ne spunem păsul. Veniţi şi atunci când vă bucuraţi de ceva, împărtăşiţi-ne bucuria dumneavoastră. Veniţi la teatru să tăcem împreună…

Sursa fotografie: arhiva personala a doamnei Anne Marie Chertic